O nouă organizație menită să dezvolte societatea civilă și clasa politică a fost lansată astăzi la Chișinău. Este vorba de Fundația pentru o Democrație Modernă (FDM) care a fost instituită la inițiativa unui grup de experți și lideri de opinie din Republica Moldova, ce împărtășesc valori de centru-stânga în spirit pro-european.

„Alături de experții și liderii de opinie din Republica Moldova, care împărtășesc aceleași viziuni progresiste și valori europene, ne propunem să identificăm, să adaptăm și să facilităm implementarea celor mai bune practici occidentale, care ne vor ajuta să scoatem Republica Moldova din starea de veșnică tranziție și să o ducem în rândul statelor occidentale dezvoltate. Pentru asta, avem nevoie de implicarea tuturor celor care nu sunt indiferenți de ce se întâmplă în țara noastră”, a declarat președintele organizației nou-crete, Cristina Balan.

După cum relatează liderul FDM, organizația își propune, printre altele, să comunice partenerilor externi ai Moldovei despre succesele, dar și despre restanțele țării noastre în ceea ce ține de parcursul pro-european.

Prezent la eveniment, vicepreședintele Partidului Democrat Marian Lupu a salutat inițiativa creării FDM, mai ales în contextul în care Moldova duce lipsă de organizații neguvernamentale care au la baza lor o ideologie.

„Este un proiect care vine în premieră, pentru a educa valorile social-democrate în societatea moldovenească. În Moldova mai persistă ideea că social-democrația este o emanare a fostului sistem comunist. Or social-democrația are idei și valori proprii, care s-au conturat printr-o luptă grea pe parcursul istoriei. Și pe plan extern, contribuția FDM o văd de importanță majoră pentru a ajuta Moldova pe calea sa europeană”, a declarat Marian Lupu.

Analistul politic Anatol Țăranu, la fel, a punctat importanța creări unor asemenea organizații în țara noastră și beneficiile pe care le vor putea aduce.

„Dacă veți ține cont de obiectivele propuse, aveți posibilitatea să ajutați foarte mult la promovarea social-democrației din Moldova. Suntem o țară săracă, în care social-democrația nu își joacă rolul pe deplin. Atunci când vom avea partide social-democrate autentice puternice, țara noastră nu va mai fi codașă în Europa. Cu regret, nu avem prea mulți experți în domeniu, iar o expertiză veritabilă în acest sens este binevenită”, a declarat Anatol Țăranu.