Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor condamnă vehement ingerința unor forțe externe în treburile interne ale țării și promite că, atunci când va veni la guvernare va cere ambasadorilor străini ca Republica Moldova să fie respectată ca stat suveran și independent. Despre aceasta a anunțat președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, invitat la un post de televiziune.

Potrivit candidatului la funcția de deputat din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor la această etapă este inadmisibil comportamentul unor diplomați străini, care se implică direct în politica internă a țării, ignorând toate convențiile internaționale ale diplomației.

”Suntem îngrijorați de activitatea unor ambasadori, acțiunile cărora nu se încadrează în normele diplomației și prin care se atentează direct la suveranitatea Republicii Moldova. Putem vorbi despre o presiune directă a forțelor externe asupra unor instituții ale statului, inclusiv de securitate, cărora li se spune ce partid să favorizeze și ce forțe politice să discrediteze. Este o ingerință în treburile interne ale țării și un atentat la suveranitate. Noi promitem că, atunci când vom veni la guvernare, totul va reveni la normal, iar ambasadorii străini acreditați în țara noastră vor respecta regulile și normele acceptate în diplomația internațională”, a declarat deputatul.