Angajații Direcției Nord din cadrul Inspectoratului Național de Investigații în comun cu IP Bălți, Procuratura municipiului Bălți și cu sprijinul BPDS ”Fulger” și BDS ”Scorpion” au efectuat 12 percheziții pe teritoriile orașelor Bălți și Florești, dar și a satului Vărvăreuca, raionul Florești.

Acțiunile polițiștilor, au fos efectuate în cadrul unei cauze penale privind”Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

 În urma acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au reținut 10 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, două dintre acestea fiind reținute în flagrant, în timpul comercializării substanțelor narcotice.

În timpul perchezițiilor domiciliilor, subsolurilor, automobilelor, sediilor și oficiilor, magazinelor alimentare și sălilor de forță, au fost depistate și ridicate două arme cu țeavă lisă fără acte, două pistoale pneumatice, o grenadă, aproximativ 2 kg de substață vegetală uscată cu miros specific de marijuana, 37 tufe verzi de cânepă, 56 825 lei, 50 000 ruble rusești, 1500 grivne, pașapoarte și buletine ale persoanelor terțe, telefoane mobile, precum și cartele SIM cu care bănuiții comunicau atât între ei, cât și cu alte persoane, despre comercializarea substanțelor narcotice.

Polițiștii au stabilit că suspecții comercializau droguri în magazinul alimentar pe care îl dețineau în satul Vărvăreuca, în sala sportivă pe care o administrau, la domicilii precum și în alte locuri publice.

Actualmente, 4 bărbați și 2 femei sunt arestate pe un termen de 30 de zile, iar alți 4 bărbați sunt cercetați în stare de libertate. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani.