Renato Usatîi lucrează mână în mână cu Vitalie Proca, executorul care a tras mai multe gloanțe în bancherul Gherman Gorbunțov. O spune chiar victima atentatului eșuat, într-un interviu pentru Publika TV. Gherman Gorbunțov a venit la Chișinău, unde a depus mărturii în fața procurorilor.
”Faptul că Proca a vorbit în favoarea lui Usatîi demonstrează două lucruri: primul – că ei sunt destul de apropiați și până acum mențin legăturile și al doilea – că familia lui Proca a primit bani de la cineva”, a spus Gorbunțov.
Anterior, și procurorii au confirmat că liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a promis și a încercat să transmită familiei lui Vitalie Proca, aflat în închisoare în România, 600 de mii de dolari. În schimbul banilor, killerul urma să iasă cu o declarație publică, în care să anunțe că nu Usatîi este comanditarul asasinatului eșuat asupra lui Gorbunțov.
Cu declarații de acest sens Proca a ieșit acum o lună, la Jurnal TV. Killerul a recunoscut că a tras în Gorbunțov, dar afirmă că a făcut-o la comanda liderului PDM, Vlad Plahotniuc.
Această versiune a fost desființată de Gorbunțov, care spune că nu avea nimic de împărțit cu Plahotniuc. Iar singurul interesat de lichidarea sa fizică este Renato Usatîi.