Motorină este, dar nu pentru toţi. În plin sezon agricol, fermierii din ţară nu au de unde cumpăra carburanţi, pentru a-şi suplini stocurile. Şi cum petroliştii refuză să le vândă motorină angro, unii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri până la cea mai apropiată staţie, ca să-şi alimenteze tractoarele, de care acum este nevoie pe terenuri. Agricultorii acuză furnizorii că ar fi creat artificial un deficit de carburanţi şi cer implicarea autorităţilor. Ministerul Agriculturii nu a comentat, deocamdată, situaţia. Criza de combustibil însă abia începe, avertizează furnizorii, transmite Publika.md