Mai multe localități au fost afectate de ploaia cu grindină din această noapte.

Solicitată de agenție, ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a remarcat că, ploile torențiale cu grindină și vânt puternic au fost înregistrate în localitățile Mihăileni, Boroșenii Noi, Văsileuți și Zăicani din raionul Râșcani.

„Mai mulți arbori au fost doborâți la pământ, iar salvatorii au intervenit pentru deblocarea drumurilor. În localitatea Boroșenii Noi, vântul a smuls foile de ardezie de pe unele acoperișuri, iar în localitatea Zăicani, grindina a afectat un depozit”, a spus Pușcașu, citată de Moldpres.

Totodată, în seara zilei de ieri, pe alocuri, în unele localități din raioanele Râșcani și Drochia au fost înregistrate deconectări ale energiei electrice, însă pe parcursul nopții defecțiunile au fost înlăturate.

În prezent, în teritoriu, activează Comisiile pentru situații excepționale raionale, care urmează să estimeze pagubele materiale provocate.