Specialiștii Centrului de Sănătate Publică din Chișinău au depistat în apele râului Nistru, dar și în cinci lacuri din municipiu bacterii E.coli, colifagi şi alte microorganisme care pot provoca boli diareice acute și boli de piele. Solicitat de IPN, Tudor Puiu, medic igienist, a declarat că este vorba despre lacul ,,Vatra” și lacurile din Parcul „Râşcani”, „Valea Morilor”, „Valea Trandafirilor” și „La Izvor”, notează Radio Chișinău.

Vibrionul holeriformic non-01 a fost identificat în trei lacuri: „Vatra”, cel din Parcul „La Izvor” și „Valea Morilor”. „În Nistru, în mai s-a depistat, în iunie nu. Nu este exclus ca mai târziu să apară și în Nistru”, spune medicul igienist.

Tudor Puiu atenționează persoanele că, făcând băi în aceste lacuri, pot contracta Hepatita A, meningită seroasă, diverse boli de piele și boli diareice acute. Și peștii din aceste lacuri pot fi infectați, de aceea nu ar trebui consumați.

Cele mai sigure bazine acvatice sunt cele cu surse de apă dirijate, adică cele deținute și îngrijite de agenți economici. Persoanele care nu sunt dispuse să renunțe la scăldatul în lacuri, ar trebui, cel puțin, să facă un duș după.

În zona de agrement „La Izvor”, în probele de nisip a fost depistată toxocara canis, care poate provoca toxocaroza, atât la copii, cât și la adulți. Nisipul este infectat prin deșeurile menajere lăsate de oameni în urma odihnei, dar și prin excrementele animalelor.