Rezoluţia privind situaţia din Moldova, adoptată recent de Parlamentul European nu reflectă poziţia statelor europene, ci a persoanelor care au votat pentru aceasta. Aceste personae reprezintă diverse familii politice, nu ţări-membre ale UE. Declaraţia aparţine ambasadorului României la Chişinău, Daniel Ioniţă, şi a fost făcută aseară, în cadrul emisiunii În Profunzime, de la Pro TV Chişinău.

“Rezoluţia din Parlamentul European este un document asumat la nivelul Parlamentului European, unde au votat persoane, nu au votat statele UE. În Parlamentul European se votează potrivit apartenenţei la diverse familii politice. Votul din Parlamentul European nu reprezintă neapărat un vot consimţit în mod egal de state sau un vot asumat de statele-membre ale Uniunii Europene”, a declarat Daniel Ioniţă.

Ambasadorul a adăugat că votul din Parlamentul European demonstrează şi faptul că Bruxelles-ului îi pasă de Republica Moldova.

“Parlamentul European reflectă un echilibru între diversele familii politice de pe cuprinsul continentului. Dacă Parlamentul European a ajuns la concluzia că trebuie să vină cu o rezoluţie, care trage unele semnale de alarmă, trebuie să înţelegem că celor de la Bruxelles, celor din Europa chiar le pasă de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”, a precizat Daniel Ioniţă.

În acelaşi timp, a subliniat diplomatul, România, care este stat-membru al UE, apreciază progresele realizate de autorităţile de la Chişinău.

“România crede că în Republica Moldova lucrurile sunt într-o dinamică accentuată, au fost înregistrate o serie de progrese evidente, au fost făcuţi paşi înainte”, a spus Daniel Ioniţă.