Lidera PAS, Maia Sandu, este acuzată de lipsă de idei și proiecte concrete, dar și de faptul că parazitează pe inițiativele altor formațiuni politice. Analistul politic Vitali Catană mai constată, într-un editorial publicat de portalul politics.md, că oricare ar fi problema pusă în discuție, liderul PAS are o soluție universală: protestul, mitingul sau manifestarea.

“Toată aflarea în treabă a Maiei Sandu prin lipeala de problemele altora nu înseamnă altceva decât culmea incompetenței și a imoralității, pentru că liderul PAS a fost anterior guvernarea, după aia opoziția, apoi iarăși guvernarea și acum este din nou opoziția”, notează Vitali Catană.

Analistul citat mai spune că Maia Sandu nu propune nicio soluție pentru problemele agricultorilor afectați de secetă, ci doar îi cheamă la acțiuni de protest.

“La ora la care ne aflăm, Maia Sandu, care este iarăși opoziția, nu are nimic de spus despre agricultură, în condițiile în care trebuia să aibă un set de măsuri încă atunci când era prim-ministru. Undeva în altă parte așa ceva ar fi de neconceput, însă Maia Sandu demonstrează că este capabilă să realizeze în practică orice fel de absurditate politică”, scrie autorul.

Catană susține, de asemenea, că Maia Sandu nu are soluții nici pentru alte domenii, la fel cum nu a avut nici în perioada în care a deținut funcția de prim-ministru.

“Maia Sandu face ca inepția să fie posibilă și normală, criticând pe alții în domenii în care ea însăși nu a mișcat un deget sau a făcut mai rău, vorbind de politici sociale și în materie de educație în situația în care dânsa a fost cea care a închis internate de copii și a redus orele de limbă engleză predate în școli, amintind de taxe, impozite și prețuri pe care tot ea le-a mărit, înfierând înregistrarea ”criminală” a unei nave sub pavilion moldovenesc înfăptuită tocmai de către cel care i-a fost șef direct etc”, conchide Vitali Catană.