Prin textul rezoluției pe care l-a aprobat recent, Parlamentul European a comis o ingerință inexplicabilă și regretabilă în treburile interne ale Republicii Moldova. Este concluzia care se conţine într-o analiză publicată astăzi de portalul Hotnews.

“Şedința Parlamentului European nu a fost altceva decât implicarea acestui important organism european în viața politică moldovenească de partea unor actori politici concreți (a se citi opoziția extraparlamentară de dreapta). De la înalta tribună europeană s-a dat citire, dacă vreți, unui manifest electoral și de susținere a două partide politice – actori ai luptei electorale, luptă ce, se pare, a început cu girul și cu implicarea Parlamentului European”, susţine Andrei Cugir, autorul analizei.

Cugir mai scrie că ceea ce a făcut Legislativul European ar fi, de fapt, o lovitură puternică dată statutului de arbitru neutru și echidistant al UE în raport cu țările partenere.

“Arbitru ce poartă discuții și negocieri cu autoritățile statului, indiferent de coloratura, doctrina și partidele politice ce formează aceste autorități; arbitru ce nu favorizează, nu declară și nu demonstrează, aproape deschis, susținere pentru unii actori politici; arbitru ce nu-și permite să emită mesaje cu un puternic caracter electoral, ce pot influența comportamentul unor alegători.  Așa a fost și este firesc să fie, dar nu mai este și nu e clar de ce nu mai este, ca să parafrazez un neaoș președinte moldovean”, se menționează în analiza de pe hotnews.md.

Acesta mai spune că Parlamentul European nu a dat o apreciere echidistantă activității Guvernului, “dar a dat note și calificative activității partidelor politice de la Chișinău, înclinând puternic balanța spre anumite partide politice”. “Lucru absolut incorect în raport cu Guvernul Republicii Moldova și absolut nefiresc ca să se întâmple în înaltul for legislativ European”, conchide sursa citată.