Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a primit-o astăzi pe ambasadorul Republicii Finlanda în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti, Päivi Pohjanheimo, aflată într-o vizită de lucru la Chişinău.

Discuţiile au vizat stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor moldo-finlandeze, fiind exprimat interesul comun pentru intensificarea dialogului politic, dinamizarea schimburilor comerciale şi a fluxului investiţional între cele două ţări.