La data de 2 noiembrie curent, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării europene Andrei Galbur l-a primit pe Ministrul Statisticii şi Implementării Programelor al Republicii India, D.V. Sadananda Gowda, informează 24H.MD.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre  perspectivele intensificării relaţiilor între cele două state prin impulsionarea dialogului politic, extinderea cooperării comercial-economice, colaborare în diverse domenii de interes reciproc, inclusiv agricultură şi industria alimentară, tehnologii informaţionale, medicină şi farmaceutică.

Astfel, ministrul indian a comunicat intenţia Guvernului Indiei de a extinde domeniile de interacţiune între părţi şi valorificarea deplină a potenţialului comercial-economic între cele două ţări, pentru identificarea oportunităţilor de impulsionare a schimburilor comerciale între state.

La rândul său, ministrul moldovean de externe a reiterat interesul Republicii Moldova pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale în diverse domenii, atât în plan bilateral, cât şi multilateral.

Precizăm că, demnitarul indian se află într-o vizită de lucru la Chişinău în perioada 2 – 4 noiembrie, în scopul dinamizării cooperării bilaterale pe multiple planuri şi v-a fi primit de Preşedintele Nicolae Timofti, Prim-ministrul Pavel Filip, precum şi va avea întrevederi de lucru la Ministerele Economiei, Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Sănătăţii, Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Educaţiei şi Culturii.

De asemenea, oficialul va vizita Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu” şi va susţine o prelegere publică la Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative ale Universităţii de Stat din Moldova.