Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, susține că banii furaţi din sistemul bancar vor fi recuperaţi într-un an sau doi şi nu există motive de îngrijorare pentru populaţie că va achita datoriile la BNM timp de 25 de ani. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul de televiziune „Moldova 1”.

Speakerul a prezentat un scenariu optimist, potrivit căruia banii ar urma să fie recuperați mult mai rapid. El a explicat că, până în prezent, au fost recuperate circa 700 de milioane de lei sau puțin peste 35 de milioane de dolari.

„S-ar putea ca într-un an, în doi ani de zile să fie recuperați absolut toți banii, sau mare parte din bani și suma care să rămână să fie plătită Băncii Naționale, să fie una atât de mică că nici cetățeanul n-o s-o simtă. Ba mai mult ca atât, să fie încă recuperată și din devidende deoarece Banca Națională nu e din aer. Banca Națională are un acționar, statul, respectiv BNM face profituri și plătește dividende statului. Deci e o chestiune economică, foarte mult se speculează”, a spus Candu.

Totodată, el a ținut să explice și cum va funcționa emisiunea de obligațiuni a statului către BNM. „Ce ține de recuperarea miliardului se face o confuzie foarte mare. Statul emite obligațiuni, hârtii de valoare de stat și le oferă Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Statul va plăti dobândă în beneficiul BNM. Banca are un singur acționar – statul. Profitul din dobânzile pe care le plătește statul Băncii Naționale, va fi plătit înapoi statului prin dividente. Majoritatea sumei pe care o plătește statul BNM, pe parcursul timpului este achitată înapoi, în baza de dividente. Mai mult ca atât, odată ce se recuperează din prejudiciul adus prin recuperarea activelor, legat de investigațiile penale în interiorul țării, precum și investigațiile penale făcute de compania Kroll, în afara țării, toate sumele recuperate vor fi scăzute din datoria respectivă”, a mai spus Candu.

Președintele Parlamentului a mai explicat și că dobânda pentru aceste obligațiuni nu este de 5%, așa cum presa a scris anterior, ci de 1,4%.

24h.MD precizează că Guvernul și-a asumat răspunderea față de Parlament prin aprobarea a 7 legi dintre care și una care ține de această coversie a împrumutului care a fost luat de la Banca Națională a Moldovei se emit hârtii de valoare, Ministerul Finanțelor emite hârtii de valoare și le dă Băncii Naționale. Și generează dobândă. Sunt hârtii de valoare de 1 la sută, sunt hârtii de valoare de 1,2 la sută, sunt diverse hârtii, inclusiv până la 5