Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, susţine iniţiativa de promovare a sportului de amatori, venită din partea Asociaţiei Run Moldova. Membrii acesteia consideră că în Valea Morilor, pe terenul nefuncțional al unui parc de distracții, trebuie să fie construit un complex multifuncţional pentru diferite sporturi şi agrement pentru copii. De asemenea, autorii iniţăiativei insistă ca terenul să rămână în proprietatea statului şi să fie folosit în beneficiul sportului de amatori.

“Problema nu este doar că acest teren este unul public, dar nefuncținal. Acest teren prezintă şi un pericol, nu este iluminat, sunt câini vagabonzi. Este primejdios şi pentru adulți, şi pentru mamele cu copii, şi pentru alergători. Ideea cu care a venit asociaţia Run Moldova este ca la nivel de angajament, statul să-ş asume revizuirea strategiei de susţinere a sportului de amatori”, a declarat sportivul Iulian Bercu, într-o intervenţie live împreună cu Andrian Candu.

La rândul său, președintele Parlamentului a salutat inițierea discuțiilor referitor la proiect și a insistat ca spațiul public să fie folosit exclusiv pentru beneficiul oamenilor.

“Construirea unui bloc rezidenţial în Valdea Morilor nu trebuie admisă, deoarece ar strica frumuseţea acestui loc. De aceea este cazul să acţionăm”, a declarat Andrian Candu.

Amintim că Iulian Bercu a lansat recent ideea construirii unor terenuri multifuncţionale în parcul Valea Morilor din capitală, după un model similar din România. „Aceste zone de sport cu acces liber trebuie să includă și alte module, cum ar fi teren pentru copii, aparate multifuncționale de fitness etc”, zice el.