Președinția este suspectată că face campanie electorală în favoarea socialiştilor, chiar dacă, oficial, şeful statului declară că nu se implică în alegeri. Directoarea unei întreprinderi afirmă că a fost telefonată de la preşedinţie de unde i s-a cerut acordul ca o echipă de socialişti să facă agitaţie pentru candidatul PSRM din circumscripţia 29, din Capitală.

“Noi am fost sunaţi de la președenție cu propunerea de a fi făcută o vizită la noi la companie, deoarece compania nu este una nouă dar veche, anul trecut ne-am mutat sediul în clădire nouă şi nimeni nu ne-a onorat cu prezenţa, pentru noi a fost un semn bun, au zis că vrea cineva să ne facă o vizită”, a spus şefa întreprinderii, Liliana Ranogaet.

Lilia Ranogaet afirmă că a fost telefonată de Vitalie Ţurcanu, care, potrivit site-ului oficial al Preşedinţiei , este secretar al consiliului economic pe lângă preşedintele Republicii Moldova. Contactat de postul nostru de televiziune, acesta a recunoscut că el este cel care pune la cale întâlnirile electorale ale PSRM la firme.

“Dumneavoastră aţi sunat la o întreprindere din sectorul Râşcani şi aţi organizat o întâlnire electorală muncitorilor de acolo cu membrii partidului Socialiştilor?

Eu am vorbit cu diferiţi oameni, zilnic sun şi vorbesc cu multă lume în general, nu ştiu care.

Da, de aşa întreprindere ştiu. Nu neg”, a spus secretarul Consiliului Economic de la Preşedinţie, Vitalie Ţurcanu.

Totuşi, Ţurcanu afirmă că nu este angajatul Președinției, iar purtătorul de cuvânt al şefului statului ne-a declarat că va avea un răspuns abia luni.

Implicarea Președinției în campanie nu i-ar fi deranjat atât de mult pe cei 120 de angajaţi ai fabricii de confecţii dacă socialiştii ar fi avut o prestaţie bună la întâlnirea de ieri. Directoarea întreprinderii afirmă că echipa era condusă de Adrian Lebedinschi, candidatul PSRM în circumscripţia 29, care include o parte din sectorele Râşcani şi Centru. Angajaţii l-au asaltat cu întrebări, fapt care i-a deranjat pe oaspeţi, afirmă croitoresele de la fabrică.

“Nu ştiu ce au vrut ei să ne întrebe, ce au vrut ei să ne spună dar … nu am primit nici un răspuns nimic. Nouă ne era interesant ce vor să facă pe viitor, dar nu pe trecut.”

“Eu i-am dat întrebarea, ce are de gând să facă concret pentru ţară. El s-o uitat la mine, o început a râde şi nu mio dat un răspuns concret, s-o întors şi s-o dus în altă parte.”

Şi pentru că situaţia derula în defavoarea candidatului Lebedinschi, socialiştii n-au stat la întreprindere decât 15 minute. Nu înainte de a ameninţa proprietara cu închiderea afacerii.

“Chiar la ieşirea din această fabrică, şi-au permis să-mi spună că după alegeri, la această fabrică va fi pus un lacăt mare, oare e posibil aşa în sec. 21”, a spus şefa întreprinderii, Liliana Ranogaet.

Socialistul Adrian Lebedinschi nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile care i se aduc şi nici serviciul de presă al partidului nu a fost de găsit.