În perioada 30 ianuarie – 5 februarie, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 155 de evenimente, cu documentarea a 181 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova.

Potrivit Poliției de Frontieră, s-au înregistrat două treceri ilegale ale frontierei de stat, 62 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere, iar patru persoane au prezentat documente false și falsificate.

56 de persoane au prezentat viniete nevalabile, 21 de încălcări ale regulilor de transportare a pasagerilorși 22 de cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova.

Cinci persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri, iar alte nouă persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.

În decursul săptămânii precedente, 33 de cetăţeni străini, dar și 76 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Totodată, potrivit datelor deținute, 12 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar 12 conaționali în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă au fost deportați patru moldoveni, din UE – șapte.