Asociația Investitorilor Străini (AIS) salută inițiativa Ministerului Justiției de a promova decriminalizarea unor abateri economice. Acest lucru va duce la îmbunătățirea climatului investițional, prin introducerea unor norme penale mai puţin represive în ceea ce priveşte infracţiunile economice şi stabilirea unor garanţii procesuale suplimentare împotriva abuzurilor organelor de drept şi a organelor de control, se arată într-o scrisoare de poziție a AIS.
Reformele anterioare mai puțin au acoperit un segment important al imixtiunii statului în activitatea de întreprinzător – organele de drept, atrag atenția reprezentanții organizației. Potrivit lor, în prezent, organele de drept, în special Direcția Investigarea Fraudelor Economice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și Centrul Național Anticorupție, se bucură de un şir de competențe, cum ar fi cele de ridicare a bunurilor, documentelor, sistemelor informaţionale, reținere, de propunere spre arestare preventivă și altele, care pot conduce la sistarea activității de afaceri, disponibilizarea angajaților. Aplicarea abuzivă a unor asemenea măsuri poate provoca pierderi majore pentru antreprenori și determina, în cele din urmă, reducerea potențialului de atragere a investițiilor în Moldova, urmare a deteriorării imaginii climatului investițional.
Reprezentanții Asociației Investitorilor Străini menționează că proiectul a fost discutat în câteva ședințe organizate atât de către Ministerul Justiției, cât și pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. ”Având în vedere suspiciunile lansate în public referitoare la cazurile de rezonanță recente de fraudă bancară, participanții au dorit să se asigure că cei implicați în aceste cazuri nu vor beneficia și ei de prevederile inițiativei. Înţelegem şi salutăm faptul că Ministerul Justiției a acceptat să opereze modificări prin care să fie garantat că acest lucru nu se va întâmpla și a propus organizarea unei întrevederi tehnice pentru a discuta propunerile suplimentare, parvenite de la cei interesați, cu definitivarea ulterioară a proiectului”, se arată în scrisoare.
Asociația Investitorilor Străini solicită Guvernului, Parlamentului și președintelui să susțină inițiativa legislativă respectivă a Ministerului Justiției, care va îmbunătăți substanțial climatul de afaceri și cel investițional din Republica Moldova. De asemenea, AIS îndeamnă reprezentanții altor asociații de business și comunității de afaceri să se alăture acestei adresări.
Inițiativa de a diminua sancțiunile penale pentru business, cu acordarea șansei de reparare a prejudiciului cauzat, a fost lansată recent de Partidul Democrat din Moldova. Proiectul de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Justiției și supus consultărilor publice cu toate părțile interesate.