Inspectoratul Național de Patrulare al IGP atenționează șoferii și pietonii să manifeste maximă prudență și atenție în trafic. Avertizarea vine după ce meteorologii au anunţat ploi pe tot teritoriul ţării, iar la noaptea înghețuri.

Astfel, INP recomandă conducătorilor auto:

– să circule cu viteză redusă, ţinînd cont de fenomenul de acvaplanare;

– să mărească distanţa de siguranţă în mers;

– să utilizeze luminile de întîlnire;

– să evite efectuarea manevrelor în trafic-depăşiri;

– să folosească atît sistemul de iluminare-semnalizare, cît şi cel de climatizare;

– să verifice periodic acumulatorul mașinii;

– să se asigure că parbrizul, geamurile laterale şi luneta asigură o vizibilitate foarte bună;

– să fie siguri că au în bună stare de funcţionare ştergătoarele, și instalaţia de climatizare şi dezaburire.

De asemenea, îi sfătuim pe şoferi să echipeze automobilul cu pneuri corespunzătoare, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să folosiţi cu preponderență frîna de motor, iar pe timp de ploaie, să includeți din timp ştergătoarele de parbriz.

Menționăm că, din cauza stării vremii, au fost întărite forțele de ordine întru asigurarea circulației rutiere și siguranța cetățenilor, iar inspectorii de patrulare se vor afla în stare de alertă și vor reacționa cu promptitudine la toate solicitările cetățenilor.