În urma activităţilor demarate în scopul prevenirii şi combaterii pungăşiilor de către angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, a fost identificat şi reţinut un hoţ de buzunare, după ce au fost alertaţi de către două femei cu vârstele de 22 ani şi respectiv 38 ani. Bănuitul s-a dovedit a fi locuitor al Capitalei în vârstă de 34 ani, anterior documentat şi condamnat pentru fapte similare.

Conform informaţiilor constatate de către poliţişti, individul ar fi sustras telefonul mobil din geanta primei victime de 38 ani, în timp ce se deplasau cu troleibuzul de pe ruta 24. Potrivit femeii valoarea telefonului ar fi de 20 000 lei. Incidentul a avut loc în ziua de 12 septembrie curent în sectorul Râşcani al Capitalei. Ulterior, individul ar fi urcat în troleibuzul de pe ruta 22, unde din geanta unei domnişoare de 22 ani ar fi sustras portmoneul cu mijloace financiare şi actele personale.

În cadrul audierilor preliminare bănuitul şi-ar fi recunoscut vinovăţia, iar bunurile materiale sustrase urmează a fi recuperate şi predate victimelor. El este cercetat penal pentru pungăşie şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 17 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau  închisoare de pînă la 2 ani.