Pe timp de caniculă, circulația transportului de mare tonaj pe drumurile naționale va fi limitată. Astfel, în zilele în care vor fi înregistrate temperaturi de peste 30 de grade, reprezentanţii Inspectoratului Național de Patrulare vor amenda șoferii care nu vor ține cont de noile restricţii, transmite 24h.MD.

Restricțiile pe timp de caniculă pentru maşinile de mare tonaj au fost anunţate de Ministerul Transporturilor.

„Menirea acestui ordin este prevenirea deteriorării traseelor naţionale cu îmbrăcămintea de beton asfaltic care este uşor alterabil sau mai uşor alterabil în perioada de caniculă respectiv în zilele în care temperatura aerului depăşeşte 30 de grade Celsius”, a spus viceministrul Transporturilor și Infrastucturii Drumurilor, Sergiu Bucătaru.

„Dacă primeşte informaţia că temperaturile date în acea zi depăşesc 30 de grade, verifică masa totală a mijlocului de transport şi deja dacă depăşeşte 20 de tone întocmeşte proces verbal”, a susținut și inspectorul superior al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Sergiu Grădinar.

De menționat este că șoferii care nu se conformează restricţiilor riscă amenzi de la 2000 până la 2400 de lei.

Anul trecut au fost întocmite 77 de procese verbale.