După desfășurarea sesiunii suplimentare, în perioada 17 – 24 iulie curent, încă 1585 de candidați au obținut diploma de bacalaureat. Ca rezultat, numărul absolvenților care au promovat examenul de bacalaureat în acest an este de 12905. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea 2017, este de 68,79%, cu circa 6 puncte procentuale mai mare decât în anul precedent. Pentru elevii din licee rata de promovare a crescut cu circa 8 puncte procentuale și constituie 91,57%.

La sesiunea suplimentară a examenului de bacalaureat din anul curent s-au înscris 4469 de candidați. Circa 35% dintre tineri au promovat examenul, prin urmare încă 1585 de candidați au obținut diplomele de bacalaureat. După sesiunea suplimentară numărulabsolvenților care au promovat examenul de bacalaureat în acest an este de 12905, notează un comunicat al Ministerului Educației.

La sesiune au fost admiși 10050 de candidați din licee, 4237 de candidați din colegii, 141 de candidați din universități, 254 de candidați care s-au înscris în regim extern și 4078 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total 18760 de candidați. Rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea 2017, este de 68,79%, cu cca 6 puncte procentuale mai mare decât în anul precedent.

Rata de promovare a absolvenților din  licee este de 91,57% , cu circa 5 puncte procentuale mai mare decât anul trecut. Astfel, din 10050 de liceeni, 9203 au promovat examenul de Bacalaureat.

Chiar dacă  pentru candidații din colegii examenul de Bacalaureat nu reprezintă etapa finală a studiilor, mai mult de jumătate dintre ei au promovat examenul. Astfel, dintre cei 4237 de candidați admiși au promovat examenul de Bacalaureat 2436 de candidați. Rata de promovare constituie 57,49%, fiind în creștere față de anul precedent cu circa 10 puncte procentuale. Din 4078 de restanțieri din sesiunile anterioare au promovat examenul 1105 candidați, ceea ce constituie 27,10%.