O nouă bancnotă de 50 de euro din seria „Europa” va fi prezentată publicului în data de 5 iulie 2016 și pusă în circulație în primăvara anului 2017, transmite 24h.MD.

Potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), aceasta va fi cea de-a patra bancnotă din seria „Europa”, după cea de 5 euro care a intrat în circulaţie în luna mai 2013, urmată la sfârşitul lunii septembrie 2015 de noua bancnotă de 10 euro, iar în luna noiembrie 2015 de noua bancnotă de 20 euro.

Bancnota de 50 de euro este cea mai utilizată dintre toate cupiurile bancnotelor euro. Numărul bancnotelor de 50 de euro se ridică la peste 8 miliarde, reprezentând aproximativ 45% din totalul bancnotelor aflate în circulaţie.

Începând cu luna aprilie, băncile centrale naţionale din Eurosistem au oferit fabricanţilor de echipamente în domeniul bancnotelor posibilitatea efectuării de teste cu noua bancnotă de 50 de euro în clădirile băncilor centrale naţionale.

Bancnotele din seria „Europa” cu denominări mai mari (100 de euro şi 200 de euro) vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani, însă nu şi bancnotele de 500 de euro, care nu vor mai fi tipărite. În paralel, actualele bancnote euro, emise în luna ianuarie 2002, vor fi retrase treptat din circulaţie.

BCE este responsabilă de emiterea de monede şi bancnote pentru cele 19 state membre ale zonei euro. Producerea monedelor şi a bancnotelor revine băncilor centrale naţionale.