Proiectul privind parteneriatul cadru cu Moldova a fost aprobat vineri seara zilei de către Consiliul directorilor executivi al Grupului Băncii Mondiale. Documentul se va axa pe 3 direcții de bază, printre care: guvernanța economică, guvernanța serviciilor și dezvoltarea serviciilor.

Noua strategie va oferi țării noastre asistență în tranziția spre un nou model de creștere economică – mai durabil și mai incluziv. “Noul nostru parteneriat cu Moldova va viza abordarea problemelor de guvernanță, care afectează performanța și responsabilizarea sectorului public, precum și mediul de afaceri. Suplimentar, strategia noastră își propune să sporească implicarea cetățenilor și să identifice modalități de abordare a discrepanțelor de gen în cadrul operațiunilor Grupului Băncii Mondiale, îmbunătățind în același timp adaptarea, reziliența și răspunsul la schimbările climatice”, a declarat Satu Kahkonen, director regional pentru Belarus, Moldova și Ucraina, Banca Mondială.

Noua strategie se va baza pe 3 direcții vital necesare pentru dezvoltarea țării, după cum urmează:

„Guvernanța economică – Consolidarea supremației legii și responsabilizarea instituțiilor economice prin îmbunătățirea calității și implementarea reglementării climatului investițional; consolidarea gestiunii activelor în sectorul public; și sporirea guvernanței și a stabilității sectorului financiar.

Guvernanța serviciilor – Îmbunătățirea serviciilor publice prin sporirea eficienței și calității serviciilor publice selectate, precum și favorizarea accesului mai incluziv la serviciile respective.

Dezvoltarea competențelor – Sporirea relevanței și a calității învățământului primar și general secundar pentru a permite populației să obțină și să îmbunătățească competențele lor profesionale”, se mai spune în comunicatul emis de Banca Mondială.

Din 1992, când Moldova a început cooperarea cu Banca Mondială, instituția a oferit țării noastre finanțări de peste un miliard de dolari pentru realizarea a mai mult de 60 de proiecte.