Așa-zisul filtru de integritate prin care, potrivit liderei PAS, Maia Sandu, trec toți doritorii de a adera la formațiune se pare că a dat greș din nou. Bloggerul Anatolie Chirilov relatează într-o postare pe pagina sa cum în anturajul PAS-PPDA s-au regăsit personaje corupte și certate cu legea. Este vorba de fostul judecător de la Glodeni Ion Cazacu, suspendat pentru faptul că a luat mită pentru „a soluționa” cazul unui inculpat care, fiind în stare de ebrietate, a provocat un accident rutier soldat cu morți.

„Soția lui e șefă la Organizația din teritoriu Glodeni a PLDM, reprofilată acum în clonele PPDA și PAS și e numită șefă a Casei Naționale de Asigurări Sociale Glodeni. Data trecută a fost achitat omul cu implicarea directă a lui Vlad Filat, dar iată că CSJ a depistat denaturarea declarațiilor martorilor. Feciorul lui e fostul grefier a lui Ion Pleșca de la Curtea de Apel, iar acum e consilier local pe moșia unei alte rude PLDM, Valentin Guțan. Mai este acolo Viorica Cazacu (nora judecătorului și soția lui Dorin Cazacu care cumpăra pământuri de la primăria administrată de moșul Valentin Guțan „pe copeici”) tot consilier PLDM, pe moșia lui Valentin Guțan.

Acum soția lui, care l-a scos basma curată, e membru al PPDA, iar nora sa e consilier de la PLDM la Cricova, unde domnește primarul Verde Valentin Guțan, pe lângă feciorul lui Ion Cazacu care e consilier, reprofilat în /PAS/. Tamara Cazacu este sora Elenei Guțan (șefa grădiniței de la Cricova și soția primarului Guțan Valentin)”, scrie bloggerul.

Chirilov aduce aminte și de faptul că acesta nu este primul caz în care persoane certate cu legea ajung în anturajul PAS-PPDA, trecând acel „filtru de integritate”. Tot el a relatat anterior și de alți doi foști membri ai PLDM implicate în cazuri de corupție și care ocupă chiar funcții de conducere în cadrul PAS.

„Chiar dacă Maia Sandu vorbea anterior despre oarecare filtre de integritate pentru a putea adera la Partidul Acțiune și Solidaritate, nu e pentru prima dată cât ele dau error, iar bandiții din PLDM se reprofilează și se regăsesc în acest partid, iar Maia Sandu nu spune /PAS/ celor cu probleme de integritate.

Acesta nu e unicul caz când se demonstrează că /PAS/ nu are nici un filtru și /PAS/ este doar un loc de refugiu pentru foștii PLDM-iști. Astfel a fost și în cazul generalului regimului comunist care a dat ordin pentru maltratarea tinerilor, dar și în cazul unei alte PLDM-iste corupte Liliana Adrusev, care deține funcția de coordonatoare ale departamentelor organizației de femei a Partidului Acțiune și Solidaritate”, adaugă Anatolie Chirilov.

1

 

2

 

3