Bursele lunare pentru sportivii de performanţă vor fi majorate în medie cu 35 %. Decizia a fost aprobată de Guvernul Republicii Moldova.
Potrivit proiectului, majorarea va fi efectuată „ începând cu anul bugetar 2016”. Iniţiativa a fost aprobată ca răspuns la solicitările sportivilor şi a federaţiilor sportive naţionale.
Potrivit proiectului, sportivii care în prezent au burse de două mii de lei vor primi, după majorare, trei mii de lei. Totodată, bursele de 15 mii de lei vor creşte până la 25 de mii de lei.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu, a declarat la şedinţa guvernului că pentru implementarea acestui proiect nu va fi nevoie de alocarea mijloacelor financiare suplimentare din bugetul de stat pentru anul curent.