Două persoane au murit, iar alte douăsprezece au fost rănite, în urma unei busculade la un concert în aer liber al artistului Indo Solari în oraşul Olavarria din estul Argentinei, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Aproximativ 350.000 de persoane au asistat la concert, în condiţiile în care spaţiul unde a avut loc evenimentul era insuficient pentru a primi un număr aşa de mare de oameni, potrivit primarului oraşului, Ezequiel Galli.

Solari s-a oprit de mai mult ori din cântat şi a cerut organizatorilor să ajute persoanele prinse în busculadă. Primarul Ezequiel Galli a mai anunţat că o anchetă a fost iniţiată şi este treaba justiţiei să decidă cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie, scrie Mediafax.ro.