Crimă înfiorătoare în satul Hirova din raionul Călărași. Un bărbat în vârstă de 37 de ani şi-a ucis familia apoi şi-a pus capăt zilelor. Corpurile neînsuflețite au fost găsite aseară de către o rudă, iar deocamdată nu se cunoaşte motivul pentru care bărbatul a procedat astfel.

Potrivit poliţiei soţul, în vârstă de 36 de ani, şi-a strangulat toţi membrii familiei, după care a recurs şi el la acelaşi gest cumplit. Nu se cunoaște exact când a avut loc tragedia. Medicul legist, care a venit la faţa locului, spune că totul s-ar fi întâmplat în ultimele trei zile. Oamenii din sat au rămas şocaţi de această veste, scrie publika.md.

Soţia, în vârstă de 32 de ani, muncea în Israel. Bărbatul creştea cele două fete. Mezina avea doar 4 ani, iar cea mai mare – 12. Femeia s-a întors din Israel în ziua de 15 mai şi urma să plece înapoi. Oamenii din localitate spun că soţul era împotrivă.

Rudele bărbatului spun că acesta mereu zicea că se va sinucide, doar că o va face când va reveni soția sa.