Chișinăuienii sunt nemulțumiți de modul în care a fost și este administrat Chișinăul, iar nemulțumirea îi face să trateze candidații cu neîncredere. Este opinia exprimată de candidatul la funcţia de primar al Capitalei Ion Ceban, într-un interviu acordat portalului Tribuna.

“De obicei, în campanie, sunt candidați care fac campania lor, și sunt candidați care încearcă să paraziteze pe campania altuia. Credem că cei care ne acordă multă atenție, de fapt nu au ce spune oamenilor nici despre dânșii, nici despre Chișinău. E firesc. De trei ori au investit încredere în povești vorbite frumos de oameni, care gândesc și acționează urât”, a declarat Ion Ceban.

Candidatul la funcţia de primar al Capitalei a mai spus că modernizarea economiei municipiului este un obiectiv prioritar pe agenda sa.

“Un capitol aparte am dedicat modernizarii economiei Chișinăului. Vom aduce în Chișinău nume notorii la care visează să se angajeze tinerii noștri.Ce au găsit în Viena, sau în Moscova, sau în București așa companii ca Apple și Google, Facebook și Amazon, Alibaba și Yandex și nu pot găsi în Chișinău? Avem totul în Chișinău. Vom pregăti oferte pentru ei. Vom merge la ei, vom negocia și îi vom convinge să vină in Chișinău. Vom face așa ca tinerii noștri să își construiască cariera lor de succes acasă – în Chișinău”, a mai spus Ion Ceban.

Acesta a mai declarat că are programate acţiuni concrete pentru eficiantizarea activităţii Primăriei Capitalei.

“Am programat acțiuni pentru eficientizarea activității primăriei Chișinău, acțiuni pentru reparația drumurilor și trotuarelor, reparația curților și scărilor blocurilor, modernizarea și organizarea transportului public, modernizarea grădinițelor și școlilor – și excluderea părinților din lista finanțatorilor, stimularea tinerilor specialiști din educație și sănătate”, a precizat candidatul la funcţia de primar.

În opinia lui Ion Ceban, următorii patru ani sunt critici pentru Capitala Republicii Moldova.

“Următorii 4 ani sunt critici. Chișinăul confruntă probleme serioase, care pot fi rezolvate de oameni serioși. Oameni cu suficientă maturitate și înțelegere a situației, și care-și leagă viitorul de Chișinău, nu de alte orașe și țări”, a conchis Ion Ceban.