Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a găzduit ieri o întrevedere cu reprezentanții misiunii Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO) de observare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.
Alina Russu, președintele CEC, a relatat despre activitățile întreprinse de Comisia Electorală Centrală în vederea organizării și desfășurării alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016.
Reprezentanții misiunii pentru observare a alegerilor au manifestat un interes special față de subiectul listelor electorale și al funcționalității Registrului de Stat al Alegătorilor (RSA), finanțării campaniei electorale, procesul de desemnare și înregistrare a candidaților pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, acțiunile întreprinse în vederea garantării accesibilității la procesele electorale pentru categoriile speciale de alegători, contestațiile electorale, etc.
Douglas Wake, șeful misiunii de observare a alegerilor, a prezentat structura misiunii, agenda și modalitatea de organizare a activității în cadrul procesului de monitorizare a alegerilor. De asemenea, părțile au stabilit mecanismele de comunicare și colaborare între CEC și misiunea de observare pe durata perioadei electorale.