Orice persoană din Găgăuzia, care va purta panglica Sfântului Gheorge, va fi sancționată. Anunțul a fost făcut de către Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), în cadrul unei conferințe de presă.

“Atâta timp cât se încalcă Codul contravențional aprobat de Parlamentul Republicii Moldova, da, toate persoanele vor cădea sub incidența răspunderii contravenționale”, a declarat șeful IGP.

Cernăuțeanu a precizat că poliția va respecta legea aprobată de Parlamentul Republicii Moldova “actul de bază care este ca fundament pentru aplicabilitatea normelor de către polițiști”. Potrivit IGP, din ziua când a fost aprobată legea care interzice panglica Sf. Gheorghe, au fost înregistrate 60 de încălcări, dintre care 50 de cazuri au avut loc până la publicarea documentului în Monitorul Oficial, iar altele 10, după. Șeful IGP nu a precizat însă, dacă în cele 10 cazuri au fost aplicate sancțiuni.