Calea Ferată din Moldova a achitat în bugetul de stat o amendă în mărime de 1 389 039 lei. Amenda a fost aplicată în urma acţiunii în judecată înaintată de Consiliul Concurenţei în anul 2013, pentru încălcarea de către CFM a Legii cu privire la protecția concurenței.

CFM a fost învinuită că a aplicat faţă de unii agenţi economici, pentru prestarea serviciilor de transport feroviar de mărfuri, un tarif diferențiat în raport cu alţi agenți economici, astfel defavorizîndu-i, notează IPN.

Directorul ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala, a declarat că instituția pe care o conduce „a fost pedepsită pe nedrept de către Consiliul Concurenţei”. Directorul spune că din conturile instituției au fost „sustrase contrar legii” peste 1,3 milioane de lei.