Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburci a inspectat astăzi gările auto din Chișinău. Acesta a venit cu mai multe solicitări către conducerea Agenției Naționale Transport Auto și conducătorii Gărilor și Stațiilor Auto.

“Am cerut – să verifice suplimentar starea tehnică a unităților de transport care efectuează curse interurbane; – datorită unui flux mai mare de pasageri în perioada sărbătorilor, să asigure suficiente mijloace de transport; – să asigure verificarea suplimentară a conducătorilor auto; – să ia toate măsurile necesare, pentru ca toate mijloacele de transport care circulă pe teritoriul țării să fie dotate cu centuri de siguranță, exact ca cele de pe cursele internaționale”, a postat Gaburici, pe Facebook.