Problematica transnistreană şi rezultatele vizitelor de documentare efectuate pe parcursul săptămânii trecute la instituţiile de învăţământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană şi în s.Varniţa din raionul Anenii Noi, au fost aspectele discutate ieri de către viceprim-ministrul Cristina Lesnic cu Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, se arată într-un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare, citat de Moldpres.

În context, au fost evidenţiate problemele abordate de către cadrele didactice şi cetăţeni în cadrul vizitelor nominalizate, fiind solicitată implicarea nemijlocită a Misiunii OSCE în calitate de mediator în procesul de negocieri întru identificarea unor soluţii viabile pe marginea acestora.

De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate unele aspecte ce ţin de stimularea activităţii unor grupuri de lucru sectoriale care vor continua să asigure interacţiunea şi dialogul pe probleme tehnice, precum şi elemente referitor la organizarea în perioada apropiată a unei posibile vizite în Republica Moldova a mediatorilor şi a observatorilor în formatul de negocieri „5+2”.