În această dimineață, autoturismele ce transportă pasageri peste hotarele Republicii Moldova au fost supuse verificărilor de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în comun cu Agenția Națională Transport Auto (ANTA) și Poliția de Frontieră. Controalele s-au desfășurat chiar în interiorul punctelor vamale.

Astfel, la punctul de trecere al frontierei Leușeni, inspectorii au depistat un șofer, care transporta șase persoane în Italia fără licență de activitate. Acesta a declarat că a primit câte 20 de euro de la fiecare pasager pentru a-i transporta la destinație. El s-a ales cu amendă în mărime de două mii de lei, dar și fără plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului pe un termen de șase luni. Cu amenzi s-au ales și alți doi șoferi, care nu aveau toate actele în regulă. La fel ca și în primul caz, autoturismele au fost întoarse din drum.

Viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Sergiu Bucătaru, a declarat că aceste controale inopinate au loc după ce la Minister au venit mai multe plângeri atât de la cetățeni, cât și de la agenții economici care spun că acest fenomen s-a amplificat în ultima perioadă de timp.

„Conducătorii care transportă ilicit pasageri riscă amenzi de până la 140 de unități convenționale și să rămână fără plăcuțele de înmatriculare pe o perioadă de șase luni”, a declarat viceministrul Sergiu Bucătaru.

Astfel de verificări au mai avut loc astăzi și la posturile vamale Sculeni și Cahul. Și acolo inspectorii ANTA au depistat șoferi care transportau pasageri fără actele necesare. Operațiunea a început la începutul lunii și prevede controale la toate tipurile de autoturisme care transportă oameni.