Președinta Maia Sandu nu cunoaște Legea privind declararea averii și a intereselor personale. Cel puțin asta reiese din declarațiile ei la emisiunea Lorenei Bogza de la Pro TV, atunci când a fost pusă în situația de a comenta faptul că premierul Natalia Gavrilița a omis să declare casa părinților săi în care locuiește, acest fapt fiind, în opinia moderatoarei, „una dintre ratările actualei guvernări”, transmite portalul Cu Sens.

„Dar cine a zis că, casa trebuie declarată? Unde este scris în lege că, casa trebuie declarată? Există vreo prevedere legală care a fost încălcată? Nu. Din câte știu eu – nu”, a declarat Maia Sandu.

Altceva ne spune Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Mariana Dastic, purtătorul de cuvânt al ANI a declarat că potrivit legii, orice loc de trai trebuie declarat.

“În cazul în care bunul imobil nu îți este proprietate și tu locuiești cu familia, trebuie să indici că stai în acel loc. Dacă nu există contract, pentru că sunt rudele tale, sau locuiești cu părinții, indici abitația”, a explicat Dastic.