Codul Penal a fost modificat aproape în întregime. Peste 10 zile, atunci când intră legea în vigoare, unitatea convențională va fi de 50 de lei. Peste 200 de articole care stabilesc amenda pentru diverse tipuri de infracțiuni, au fost modificate. Amenzile au crescut enorm, de trei și chiar cinci ori.

Astfel, conform noilor modificări care vor intra în vigoare în prima săptămână a lunii noiembrie, se numără și amenda maximă pentru persoana fizică, care nu va mai constitui până la 150 de unități convenționale, ci va porni de la 1.000 și va atinge 5.000 de unități convenționale. Pentru persoanele juridice amenda maximă este de 60.000 de unități convenționale, în loc de maxim 10.000 cum era până acum. În aceeași ordine de idei, persoanele liberate de arest vor plăti o amendă de 500 de unități convenționale și nu 150 cum era până acum.

Totodată, pentru aproximativ 200 de articole din Codul Penal, de la 134 până la articolul 360, cu mici excepții, a fost modificat cuantumul amenzilor, acestea fiind în creștere de câteva ori.

Modificarea cuantumului unității covenționale și contravențiilor va avea impact enorm asupra dosarelor aflate în examinare. Legea prevede că persoanele condamnate pentru faptele care nu mai constituie infracţiuni vor fi liberate de executarea pedepsei penale.

Modificările au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare în 10 zile.