În acest an, concomitent cu festivităţile care vor fi organizate pe 14 mai, cu ocazia Zilei Europei, Mitropolia Moldovei a decis desfășurarea unui „marş al tăcerii” în susţinerea familiei tradiţionale, comunică 24h.md.

„Suntem convinşi că anume familia tradiţională oglindeşte învăţătura de credinţă Ortodoxă, contribuind astfel la zidirea unei societăţi bine ancorate în valorile cu adevărat importante, ce asigură continuitatea unui neam”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei.

Astfel, marşul va porni de la Mănăstirea Ciuflea începând cu ora 10:00, iar punctul final va fi monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Anul trecut, un astfel de eveniment a fost organizat de Mitropolie pe 23 mai, în timpul căruia au fost condamnate manifestaţiile comunităţii LGBT.