Aproximativ 2.000 de membri ai forţelor armate turce, 7.600 de poliţişti, 400 membri ai jandarmeriei şi peste 5.000 de angajaţi ai unor instituţii publice, inclusiv asistenţi medicali, medici şi ingineri, au fost demişi marţi pentru presupuse legături cu organizaţii teroriste, potrivit Reuters.

În total, peste 125.000 de persoane au fost concediate sau suspendate după lovitura de stat eşuată. Aproximativ 36.000 de persoane au fost plasate în detenţie în aşteptarea procesului ca parte a anchetei privind tentativa de lovitură de stat.

Duminică, cel puţin 5.000 de persoane s-au adunat la Istanbul pentru a protesta faţă de măsurile de represiune adoptate de Guvernul de la Ankara asupra unor membri ai principalului partid prokurd din Turcia şi a autorităţilor din sud-estul ţării.

“Umăr la umăr împotriva fascismului”, au strigat protestatarii.

Zece membri ai formaţiunii Partidul Democrat al Poporului (HDP), inclusiv liderii Selahattin Demirtas şi Figen Yukseksag, au fost arestaţi luna aceasta în urma unor acuzaţii că ar avea legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Mai mulţi primari din sud-estul Turciei au fost de asemenea reţinuţi în urma unor acuzaţii similare de legături cu PKK.

În Turcia s-a decretat stare de urgenţă în urma loviturii de stat eşuate din iulie 2016, zeci de mii de persoane fiind arestate în cadrul unor măsuri de represiune pe care criticii le cataloghează ca fiind încălcări ale drepturilor omului.