Liderii binomului PAS-PPDA ştiau încă din luna februarie despre intenţiile lui Igor Dodon de a federaliza Republica Moldova. Deputatl Alianţei Kozak Igor Munteanu declara atunci că, aflat la Conferința de Securitate de la München, Dodon a pus pe masa unor parteneri occidentali un plan de federalizare a Republicii Moldova, transmite timpul.md.

„Aflându-se la Conferința de Securitate de la München, Igor Dodon a pus pe masa unor parteneri occidentali un plan de federalizare. Acesta este un plan rusesc, care contrazice Constituția RM și care invocă egalitatea a două state într-un document care urmărește transnistrizarea Republicii Moldova. Poziția noastră fermă este că președintele Igor Dodon trădează Republica Moldova, oferind regimului secesionist de la Tiraspol o recunoaștere promisă din Moscova, cu mâinile actualei guvernări bicefale – PD și PSRM”, a declarat Igor Munteanu, pentru jurnal.md
Proiectul lui Dodon privind federalizarea Republicii Moldova a fost criticat dur și de liderul PPDA, Andrei Năstase.

„Suntem obligați să tragem un serios semnal de alarmă față de obscura strategie prin care se urmărește federalizarea Moldovei și anexarea ei unui spațiu dominat în totalitate de Rusia. Niciunul dintre cetățenii Moldovei nu știe astăzi care a fost mandatul lui Dodon la Conferința de Securitate organizată de curând la Munchen, ce a conținut mapa cu care el s-a prezentat acolo”, a spus Andrei Năstase.