Parlamentul va examina în viitorul apropiat proiectul de lege propus de Guvern, care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie şi pentru copiii cu dizabilităţi. Documentul a luat miercuri aviz pozitiv în Comisia protecţie socială, sănătate şi familie.

Potrivit proiectului, majorările vor fi calculate de la 1 ianuarie. De indemnizații mai mare vor avea parte nu mai puțin de 12100 de copii cu dizabilități și 27300 de invalizi din copilărie, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

De asemenea, este prevăzută majorarea cu zece la sută a alocaţiei sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului. La fel, va crește cu cinci la sută alocaţia socială pentru persoanele vârstnice şi alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere. În total, vor beneficia de majorări aproximativ peste 78 de mii de persoane.

Conform calculelor, pentru realizarea acestor majorări, este nevoie de aproximativ 65 de milioane de lei, bani prevăzuți în bugetul pentru 2018. Proiectul urmează a fi examinat și dezbătut în plenul Parlamentului.