Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție au reținut astăzi 16 persoane, în dosarul de trucare a licitațiilor publice privind asigurarea cu produse alimentare a școlilor și grădinițelor din capitală, precum şi livrarea produselor alterate către instituțiile preșcolare, informează MOLDPRES.

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în total în acest dosar au statut de bănuit 23 de persoane, printre care nouă funcționari ai Direcției educație, tineret și sport a primăriei capitalei, șapte agenți economici, șeful Direcției alimentare a Ministerului Apărării ș.a.

„Urmărirea penală propriu-zisă a intrat într-o fază activă vizibilă pentru restul persoanelor implicate în aceste scheme contrar legii. Investigația a început din martie curent, pe faptul abuz în serviciu, trafic de influență, coruperea activă, depășirea atribuțiilor de serviciu și coruperea pasivă. În cadrul urmăririlor penale am efectuat mai multe percheziții, interceptări și chiar urmărire sub acoperire”, a afirmat Morari.

La rîndul său, şeful Direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, a menționat că oamenii legii au efectuat 46 de percheziții la domiciliul și serviciul bănuiților, precum și la unele depozite ale agenților economici unde erau păstrate produsele.

”O persoană vizată în acest dosar a încercat să distrugă niște probe în timpul perchezițiilor. De asemenea, la un depozit s-au depistat produse alimentare alterate, asupra calității cărora urmează să se pronunțe specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Suma mitei, care era transmisă funcționarilor ajungea pînă la zece mii de lei, iar valoarea contractelor varia de la 200 de mii de lei pînă la cîteva milioane de lei”, a spus Zumbreanu.

Cei 16 inculpații au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă pînă la zece ani de închisoare, amendă în mărime de 8000 unităţi contravenţionale (400 de mii de lei) și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de pînă la zece ani.