Două persoane, în stare de ebrietate, au venit noaptea trecută la spitalul de boli infecțioase “Toma Ciorbă” și au mințit medicii că au fost în Italia. Despre acest caz a povestit directorul spitalului, după ședința Punctului Focal Național.

„Erau în stare de ebrietate, au agresat medicii și au cerut să fie testați la COVID-19 pentru că au fost în Italia. După care au spus că era o glumă. Cazurile au fost transmise la poliție”, a povestit directorul spitalului „Toma Ciorbă”.

Ministrul sănătății, Viorica Dumbrăveanu, le-a amintit cetățenilor că virusul “COVID-19 este o pandemie, nu e motiv de glume, persoanele, care fac astfel de glume vor fi pedepsite”.

În total, la spitalul de Boli infecțioase „Toma Ciorbă” sunt internate 27 de persoane suspecte de COVID-19 și cinci persoane, la care a fost confirmat virusul de tip nou. Starea pacienților este satisfăcătoare, susțin autoritățile.