Datoria de peste trei milioane de lei a vicepreședintei PPDA Aliona Mandatii către mai mulți parteneri de afaceri, pe care aceasta o neagă vehement în public, există, iar acest lucru e confirmat chiar de subalterna lui Andrei Năstase. Unul dintre partenerii lui Nicolae Pascal a trimis pe adresa redacției noastre dovezi, care demonstrează că Aliona Mandatii una spune în public și alta face pe ascuns. Într-un mesaj expediat unui bărbat pe nume Artur, partener de afaceri cu Nicolae Pascal, vicepreședinta PPDA îi propune să le trimită antreprenorilor mere în contul datoriei de milioane de lei. Ulterior, aceasta îi scrie că ar putea să îi transfere datoria în tranșe săptămânale, după ce va comercializa merele.

Amintim că vicepreședinta PPDA Aliona Mandatii, unul din principalii sponsori ai formațiunii, va fi chemată în judecată, fiind acuzată că a tras pe sfoară un om de afaceri, pe care l-a lăsat cu o datorie de peste 3 milioane lei. Anunțul a fost făcut chiar de către Nicolae Pascal, businessmanul păgubit, în cadrul unei conferințe de presă.

Pascal și Mandatii, împreună cu alți agricultori, au format o asociație pentru a obține prețuri mai mici pentru echipamente și produse pentru agricultură. După o perioadă de timp, asociația a început înregistreze datorii tot mai mari, fapt ce afecta relațiile cu clienții și creditorii. În urma unui audit financiar, s-a adeverit că cea mai mare parte a datoriilor a fost acumulată de Aliona Mandatii.

„Pe parcursul anului 2012, când m-am implicat mult în producția agricolă, m-am asociat cu mai mulți producători de talie înaltă, pentru a crea o asociație care să se ocupe de achiziția de uz fitosanitar și materia primă pentru livezi cu preț foarte jos, chiar 30-40% și este considerabil pentru a micșora prețul de cost al mărfii. În asociație a intrat și doamna Aliona Mandatii”, explică antreprenorul.

Datorită relațiilor stabilite pe parcursul a 10 ani de cooperare impecabilă cu firme europene, Nicolae Pascal a obținut prețuri avantajoase pentru produsele livrate de acestea în Moldova. ”Doi ani de zile asociația a funcționat foarte bine. Însă în 2014-2015 a început să acumuleze datorii foarte mari, ceea ce afecta realizarea unor contracte. Deoarece suma datoriilor acumulate la momentul dat a fost de câteva milioane de lei, iar creditorii au început să ne avertizeze că riscăm penalități și chiar întreruperea colaborării, ceea ce pentru noi este foarte dureros, am convocat asociația producătorilor ca să vedem care este problema și cum putem să o soluționăm. În urma analizei financiare pe care am făcut-o împreună s-a constatat că majoritatea datoriilor, peste 3 milioane de lei, au fost acumulate de către doamna Aliona Mandatii”, a povestit omul de afaceri.

Nicolae Pascal susține că Mandatii a acceptat să vândă o parte din activele pe care le deține pentru a-și plăti datoriile. În pofida faptului că Pascal a identificat cumpărătorul și a negociat un preț avantajos, tranzacția așa și nu a fost efectuată, iar antreprenorul nu și-a văzut banii. Presa a scris anterior că firmele pe care le gestionează Aliona Mandatii au obținut în ultimii ani subvenții în sumă de peste 16 milioane de lei. În prezent, ea face parte din Consiliul de administraţie pentru gestionarea donaţiilor în susţinerea Jurnal TV.

dovada