Parlamentarii ruşi au votat astăzi pentru a interzice accesul mediilor americane, calificate drept “agenţi străini”, în camera inferioară a Parlamentului, ca răspuns la decizia Congresului SUA de a-i retrage acreditarea postului RT.

Acţiunea survine la o zi după ce Moscova a calificat nouă medii americane, printre care Vocea Americii şi Radio Europa Liberă, ca “agenţi străini”, după ce RT a fost forţat să accepte acelaşi statut în SUA.

“În apărarea valorilor democratice, deputaţii din Duma de Stat îşi rezervă dreptul de a lua măsuri simetrice în legătură cu decizia de lipsire a unor jurnalişti ruşi de acreditari în Congresul american”, se spune în decizia citată de tvrmoldova.md.

Decizia a fost susţinută de 413 deputaţi, cu doar un vot împotrivă. Marţi, şi Camera Superioară a parlamentului rus a interzis accesul organizaţiilor de media din SUA, numite “agenţi străini”.

Interdicţia este cea mai recentă mişcare în cadrul acuzaţiilor aduse Moscovei că ar fi intervenit anul trecut în alegerile prezidenţiale din SUA. Rusia a negat vehement afirmaţiile.