Ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai sectorului Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău în colaborare cu Procuratura sectorului Râşcani au constatat nereguli grave în activitatea unor factori de decizie a unei întreprinderi din capitală. Potrivit informaţiilor şi probelor elucidate, activitatea firmei consta în prestarea serviciilor de plată, emitere şi de răscumpărare a monedei electronice prin intermediul gestionării diferitor pagini publicitare web, fiind desfăşurată în lipsa licenţei eliberate de Banca Naţională a Moldovei, care permite dreptul de a desfăşura genul dat de activitate.

De asemenea forţele de ordine au stabilit că conturile virtuale din sistemul de plată electronic, gestionate de către factorii de decizie a întreprinderii, înregistrează un volum mare de sume financiare dubioase, tranzacţionate cu diferite persoane fizice şi juridice neidentificate, fiind tăinuite de la evidenţa contabilă şi impozitarea la bugetul de stat. Respectiv pe parcursul perioadei 2015 – 2016 administraţia frmei n-a înregistrat anumite livrări sau procurări pe facturi fiscale, privind prestarea serviciilor de plată şi monedă electronică. În acest context erau tăinuite intenţionat înregistrarea tranzacţiilor la organele fiscale.

Astfel în urma percheziţiilor autorizate şi desfăşurate la sediul întreprinderii au fost depistate şi ridicate tehnică de calcul, purtători de informaţie electronici, servere de stocare a informaţiei, carduri bancare dubioase, mijloace financiare în sumă de 12 000 dolari SUA şi 5 960 euro, care ar fi fost obţinuţi în urma acţiunilor ilegale. Pe marginea acestui caz a fost iniţiat un dosar penal pentru evaziunea fiscală a  întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor care prevede amendă în mărime  de la 40 000 lei la 60 000 lei sau închisoare de pînă la 3 ani.