Medicii sunt în alertă şi cer vigilenţă maximă, din cauza epidemiei de rujeolă din ţările vecine. În Ucraina, de la începutul anului, au fost înregistrate 1.300 de cazuri, iar în România, doar în ultima săptămână – 86. Semnalul de alarmă vine după ce doi fraţi din Tohatin, municipiul Chişinău, au fost internați la Spitalul de Boli Contagioase, pentru că au manifestat simptome ale infecţiei. În urma mai multor analize de laborator, boala nu a fost confirmată.

În acest context, primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu, a cerut lansarea unei campanii pentru promovarea imunizării.

“Cred că este de obligația noastră să facem un apel public prin care să îndemnăm mamele să-și vaccineze copiii, mai ales de rujeolă, fiindcă este faptul că se denotă și sunt cazuri de deces, din cauza acestei boli, ne impune să promovăm această campanie de vaccinare a copiilor”, a declarat Silvia Radu, primarul interimar al Capitalei, citată de publika.md.

Rujeola sau pojarul, cum i se mai spune în popor, este o boală contagioasă care adesea duce la complicații grave. Cei mai vulnerabili sunt copiii cu vârsta de până la cinci ani şi adulţii de peste 20 de ani.