În cadrul vizitei pe care o întreprinde la Bruxelles, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a avut o întrevedere cu vicepreședinta Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, relatează Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

În cadrul dialogului, vicepremierul a informat despre priorităţile mandatului său în domeniul integrării europene şi promovării reformelor prevăzute de Acordul de Asociere, cu accent pe reforma justiţiei, valorificării potenţialului DCFTA, îndeplinirii condiţionalităţilor necesare pentru recepţionarea asistenţei financiare, scrie Moldpres.

Federica Mogherini a dat asigurări că în UE există toată determinarea de a continua susținerea Republicii Moldova și, în același timp, instituțiile europene au așteptări sporite în ceea ce privește implementarea reformelor. În mod special, a fost menționată necesitatea înregistrării progreselor vizibile în combaterea corupției și investigarea fraudei bancare. Oficialul UE a remarcat importanța respectării recomandărilor internaționale în materie electorală.

De asemenea, cei doi oficiali au convenit că o atenție aparte va fi acordată comunicării strategice cu privire la beneficiile integrării europene și intensificării dialogului între autoritățile moldovenești și instituțiile europene.