După ce a aflat că va sta nouă ani după gratii, Vlad Filat a decis să divorțeze. Un mesaj, în acest sens, a fost publicat pe pagina de Facebook a fostului lider PLDM.

„Pentru a evita speculaţiile la acest subiect, precizez că decizia de a divorţa de Angela Gonţa îmi aparţine în totalitate. Este o decizie extrem de dureroasă pentru mine, dar cred că este cea mai corectă”, se spune în mesaj.

În același timp, Filat își exprimă recunoștința pentru faptul că Angela este în continuare alături de el, într-un moment atât de complicat, și își cere iertare pentru că a fost și ea implicată în această poveste urâtă:

„Vreau să-i cer scuze public Angelei pentru mizeriile mediatice la care a fost supusă în toată această perioadă de către presa de buzunar, mizerii care cu siguranţă vor continua, pentru că ei, ca nişte laşi, au decis să lupte nu doar cu mine, dar şi cu familia mea”, scrie fostul premier.

24h.MD amintește că, recent, Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de pușcărie de către Judecătoria Buiucani, pentru trafic de influență și corupere pasivă.