Datoriile acumulate de regiunea transnistreană pot fi transferate către SRL „Tiraspoltransgaz”, ca ulterior acestea să treacă către administraţia regiunii. Premierul Pavel Filip a cerut ieri, la întâlnirea cu vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom”, Valerii Golubev, să fie evaluată o asemenea posibilitate.

Ieri, oficialii au discutat despre situaţia curentă în domeniul livrării de gaze naturale în ţara noastră de către concernul rus şi posibilităţile de dinamizare a cooperării bilaterale pe acest sector.

Premierul a menţionat că Republica Moldova a reuşit în 2016 să achite toate cheltuielile curente la consumul de gaze naturale şi a subliniat importanţa negocierii unui acord privind restructurarea datoriilor acumulate anterior.

La data de 1 ianuarie 2017, datoria pentru livrarea gazului în regiunea transnistreană era de 5790,9 milioane dolari SUA sau 88,6 % din datoria totală a SA „Moldovagaz”.

Vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom” a salutat dinamica pozitivă înregistrată pe parcursul anului trecut şi a declarat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condiţiile menţinerii achitării cheltuielilor curente în proporţie de 100 %. Valerii Golubev a spus că solicitările Guvernului de la Chişinău vor fi examinate cu noua conducere a SA „Moldovagaz”.

În cadrul întrevederii a fost prezentat candidatul propus de Ministerul Economiei pentru funcţia de Preşedinte al SA „Moldovagaz”, Vasile Botnari. În context, Premierul a menţionat că experienţa şi abilităţile domnului Vasile Botnari vor contribui benefic la dezvoltarea întregului sector.