În contextul, informațiilor apărute în presă referitor la majorarea tarifelor la gazele naturale și energia electrică, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică informează că este un fals care are ca scop inducerea în eroare a consumatorului.

Potrivit unui comunicat de presă al insituției, ANRE nu a discutat și nici nu are în plan o decizie privind o astfel de majorare de tarife.
Agenția a fost sesizată de către mai mulți consumatori în legătură cu astfel de informații promovate inclusiv de unii politicieni, ceea ce ne-a determinat să venim public cu această comunicare care să infirme falsurile promovate de persoanele respective.

Dat fiind rolul important pe care îl joacă ANRE, în procese de reglementare ce au tangențe directe cu viața cetățenilor Republicii Moldova, facem apel către reprezentanții mass media să verifice în mod oficial la instituția noastră informații de acest gen, înainte de a le publica.
Ne exprimăm pe această cale deschiderea de a conlucra cât mai operativ cu presa, ambele părți având interesul de a informa corect cetățenii și a preveni inducerea lor în eroare de către persoane rău-intenționate.